Confesiune

Stiu ca multi dintre voi vazand cat de lung este postul nu il veti citi; dar pentru cei cativa care isi iau timpul sa citeasca si textul de pe blogul acesta, merita sa scriu.

Nu prea am darul de incanta lumea cu felul in care scriu. Mai exact: mi-e greu de multe ori sa exprim ceea ce traiesc prin text. De aceea multe din postarile din trecut erau de-a dreptul monosilabice. Probabil, subconstient, si de asta am ales fotografia ca forma de exprimare.

Si totusi.

A trecut mult timp de cand am blogul si mi-am imbunatatit partea aceasta prea putin. Am comunicat prea putin prin acest site. Blogul acesta nu e ceea ce ar trebui sa fie. Sper sa se schimbe asta de acum incolo.

Am intrat serile trecute pe blog si am luat arhiva pe rand, din 2007 pana in ziua de azi, sa vad ce vede un om care intra pe blogul meu si nu ma cunoaste, sau ma cunoaste putin. Ce vede el din viata mea, cum ma intelege el ca persoana, si am fost dezamagit. Dezamagit pentru ca nu am vazut nimic in afara de un fotograf ca oricare altul, care si-a facut si el un blog si mai posteaza ici colo cate ceva. Au trecut 4 ani aproape de cand am blogul, si nu mi-am dat voie sa impartasesc toate lucrurile minunate, sau momentele mai grele prin care am trecut in acest timp in viata mea. La urma urmei, blogul acesta a fost facut ca o forma de exprimare. E trist ca nu am exprimat ceea ce trebuia..

Am hotarat, deci, sa incep sa ma deschid mai mult inainte voastra. Si despre cine ar fi mai potrivit sa incep sa vorbesc decat de sotia mea.

Cine e Geta? Ce inseamna ea pentru mine? Ce a facut ea pentru mine? Sunt multe de zis aici. Trebuia sa le zic treptat, in timp, pentru ca acum s-au strans prea multe. Geta este sotia mea, este femeia pe care am ales-o sa-mi impartasesc restul vietii cu ea. Am facut asta nu ca un gest nesabuit si grabit, ci pentru ca stiam este cea mai potrivita pentru mine, mi-a dovedit-o de prea multe ori. Geta este femeia care ma sustine si al carei ajutor l-am avut alaturi pana si in cele mai grele situatii. Pe Geta ma pot baza orice ar fi, pentru ca stiu ca nu m-ar dezamagi si ar face orice ar putea ca sa ma ajute. Daca nu era Geta, probabil si acum ati vedea poze cu floricele, picuri si cu doua cuvinte langa pe blog. Da, mai demult eram inhibat sa scot aparatul foto intr-un loc in care se afla mai multi oameni si sa fac o poza. Geta m-a ajutat sa trec de inhibatia asta, si de multe altele. Geta m-a sustinut in fotografia si a crezut in mine orice ar fi fost. Geta mi-a dat ambitie sa merg mai departe. Geta e cea care ma asteapta zilnic dupa servici acasa cu mancare si inima calda; e cea care are grija sa am tot ce am nevoie. Am invatat multe de la Geta, dar cel mai important am invatat impreuna cu ea ce inseamna sa iubesti si sa te bucuri la gandul ca toata viata o sa te trezesti dimineata langa acelasi chip plina de dragoste. Ea este ajutorul meu potrivit, si ma lupt sa fiu si eu ajutorul ei potrivit. Cu ea am invatat ca iubirea merita tot, si ca nu trebuie compromisa pentru nici un alt scop. Cand am vazut arhiva blogului si am observat cat de putin am vorbit despre cea mai importanta persoana din viata mea am fost foarte dezamagit.. Merita mai mult!

Vreau sa o cunoasteti pe Geta mai bine, si o sa o cunoasteti, pentru ca siteul acesta nu ma mai reprezinta doar pe mine, ci ne reprezinta pe noi. Suntem doi, si nu suntem nici unul mai putin important ca celalalt. Suntem egali. Si aici. Si in fotografie. Si oriunde. Multe din pozele ce le vedeti pe site sunt facute de ea. Defapt, de exemplu, majoritatea pozelor din primul post din Venetia sunt facute de ea. Blogul acesta nu mai este blogul lui Adi Ulici, ci a Ulici Photography. Incet o sa apara schimbari pe blog ca sa fie mai evident lucrul acesta.

Geta, te iubesc, si abia astept sa imi petrec restul vietii cu tine.